Dacia noastra
Keywords

fizica  HOMEOPATIE  

Social bookmarking

Social bookmarking Digg  Social bookmarking Delicious  Social bookmarking Reddit  Social bookmarking Stumbleupon  Social bookmarking Slashdot  Social bookmarking Furl  Social bookmarking Yahoo  Social bookmarking Google  Social bookmarking Blinklist  Social bookmarking Blogmarks  Social bookmarking Technorati  

Pastrati adresa Dacia noastra pe site-ul dvs. de bookmarking social

Bookmark and share the address of Dacia noastra on your social bookmarking website


,,CEL CARE SE RESPECTA PE SINE INSUSI DEVINE PROPRIUL SAU OCROTITOR"

View previous topic View next topic Go down

,,CEL CARE SE RESPECTA PE SINE INSUSI DEVINE PROPRIUL SAU OCROTITOR"

Post by Atena on Fri Dec 04, 2009 5:37 pm

Hierocles - Comentariu la imnurile sacre ale pitagoricilor, versurile XIII-XVI

Fa apoi Dreptatea cu fapta si cuvantul,

Nu te purta in nici-o-mprejurare fara sa gandesti

Ci aminteste-ti ca omul sortit e ca sa moara;

si afla ca averea asa cum se castiga, la fel se risipeste.

Cel care se respecta pe sine insusi devine propriul sau ocrotitor pazindu-se astfel sa cada in viciu in nici o imprejurare. Or, exista mai multe feluri de vicii. Viciul care pandeste partea noastra rationala este lipsa de judecata; cel care urmareste partea noastra irascibila este lasitatea, iar cel care tine de partea patimasa este patima dupa placeri si bogatii; viciul ce se intinde asupra tuturor puterilor alcatuitoare ale fiintei noastre este nedreptatea. [ Lipsa de judecata, lasitatea, iubirea de placeri si de bogatii sunt cele trei rele care corespund partilor sufletului omenesc. Nedreptatea este un viciu comun tuturor partilor sale. Despre impartirea tripartita a sufletului, vezi Platon, Timaios.]
Pentru a ne indeparta de toate aceste vicii, e nevoie de patru virtuti: de PRUDENTA pentru partea rationala, de CURAJ pentru partea irascibila, de CUMPATARE pentru partea patimasa, si, in sfarsit, pentru izbavirea tuturor puterilor care alcatuiesc fiinta noastra, noi avem nevoie de DREPTATE, caci DREPTATEA este cea mai inalta dintre toate virtutile, cuprinzandu-le pe toate celelalte.
[,,Dreptatea este mama si doica tuturor virtutilor. Fara ea, omul nu poate fi nici intelept, nici curajos, nici luminat" (Ed. Chaignet, Vie de Pytahagore). ,,Dreptatea inseamna armonie, pacea sufletului intreg, insotita de frumusetea dreptei masuri" (Polus, Sth.). ,,Marea calitate a Dreptatii este ca stabileste intre partile sufletului ierarhia randuita de natura; nedreptatea consta in a da unei parti asupra unei alte parti o stapanire care este impotriva naturii" (Platon). Intrucat sufletul nstru este alcatuit din trei parti, avem nevoie de PRUDENTA (sau reflectie) pentru a ne conduce judecata, de CURAJ pentru a infrana pornirile nestavilite ale sentimentelor noastre, si de CUMPATARE pentru a imblanzi dorintele si nevoile trupului nostru.. Arta de a armoniza toate aceste contrarii constituie DREPTATEA.]
Iata de ce versurile se refera mai intai la DREPTATE, apoi la PRUDENTA, si abia dupa aceea la toate celelalte minunate discipline care, fiind nascute din PRUDENTA, ajung la desavarsita practicare a DREPTATII.
Orice om care stie prin PRUDENTA sa-si foloseasca bine judecata obtine drept ajutor CURAJUL in momentele grele; in clipele placute isi ia CUMPATAREA drept tovaras, si, in toate imprejurarile, pazeste DREPTATEA. Iata de ce PRUDENTA se arata a fi inceputul virtutii; DREPTATEA, sfarsitul lor, iar CURAJUL si CUMPATAREA, mijlocul. Facultatea care cerceteaza si cantareste totul, care cauta intotdeauna un scop folositor si potrivit faptelor noastre, astfel ca toate lucrurile sa se faca cu judecata, aceasta facultate ne este data prin obisnuinta PRUDENTEI. Aceasta virtute fiind cea mai inalta dispozitie a esentei noastre rationale, buna randuiala domneste peste toate celelalte puteri: mania devine curaj, lacomia se preschimba in cumpatare, iar umanitatea noastra vremelnica se impodobeste cu cununa virtutilor umanitatii nemuritoare.
Virtutile fac sa straluceasca pretutindeni in sufletul rational lumina pe care si-o iau din inteligenta divina; ele dau acestui suflet forma sa particulara, desavarsirea sa, vita sa fericita si pura.
[ Viata fericita este cea care ne face asemenea Zeului. Or, scrie Plotin, ,,in ce sens spunem noi ca virtutile sunt purificari si ca, mai ales prin purificare, devenim asemenea Zeului? Nu cumva pentru ca sufletul este rau atat timp cat se afla in trup, cat este in simpatie cu el si cat judeca in acord cu el, in timp ce el e bun si poseda virtutea daca acest acord nu are loc, si daca el lucreaza de unul singur (lucrare care este gandirea si prudenta), daca nu se mai afla in simpatie cu trupul (si aceasta este cumpatarea), daca trupul, odata parasit, el nu mai simte teama (este curajul), daca ratiunea si inteligenta stapanesc fara nici o impotrivire (este dreptatea). Sufletul astfel randuit gandeste inteligibilul si devine liber de patimi. Aceasta dispozitie poate fi numita, cu adevarat, asemanarea cu Zeul."] Mai mult, partea lipsita de ratiune a sufletului nostru, trupul nostru vremelnic, participa de asemenea la binefacerile virtutilor, caci tot ce este unit cu esenta noastra rationala se umple de buna cuviinta, de frumusete si de cumpatare.
PRUDENTA este calauza desavarsita ce ne conduce la bunurile divine; cand este bine inradacinata si neclintita in sufletul rational, ea il face sa vada partea buna a lucrurilor, sa indure moartea cu barbatie, si sa rabde cu demnitate pierderea averilor. Caci numai PRUDENTA ne poate face sa induram cu intelepciune si fara sa ne plangem atat suferintele la care este supusa firea noastra pieritoare, cat si destinul ce ii este harazit. Ei ii sta in putinta sa cugete asupra naturii lucrurilor, si ea stie ca ceea ce este alcatuit din pamant si din apa va trebui sa se descompuna in elementele sale alcatuitoare. Prudenta nu se impotriveste acestei necesitati; ea nu socoate, pentru faptul ca ce este muritor trebuie sa piara,
ca tot ceea ce ne priveste nu este randuit de PROVIDENTA. Ea stie ca toti OAMENII SORTITI SUNT CA SA MOARA, ca viata noastra intr-un trup pieritor este fixata de dinainte, si ca, atunci cand se apropie sfarsitul, nu trebuie sa ne razvratim, ci sa ne supunem de buna voie, ca in fata unei randuieli divine.
Acelasi lucru vrea sa spuna si cuvantul DESTIN; el arata ca viata noastra vremelnica se misca intre hotare ce nu pot fi depasite, nici sfaramate. Or, PRUDENTA este cea care ne invata sa ne supunem poruncilor fiintelor superioare, cautand, sa nu ne impotrivim mortii, ci sa murim cum se cuvine. [ Despre modul de a muri cum se cuvine, a se vedea Phaidon de Platon.] Aceasta virtute ia aminte si la natura bunurilor materiale; ea stie ca ele vin astazi si pleaca maine potrivit anumitor cauze determinate, si impotriva carora a lupta inseamna sa dam dovada de ignoranta. Nu noi suntem stapanii, pentru a putea pastra ceea ce nu tine de noi - or, nici trupul, nici bunurile materiale nu tin de noi; intr-un cuvant, nu putem sa dobandim si nici sa pastram atat cat dorim ceea ce nu este substanta rationala. Dar a primi cu virtute aceste bunuri atunci cand vin si a ne resemna in chip demn atunci cand ne parasesc, iata ce tine de noi, iata ce tine de esenta noastra rationala, daca nu cumva acesta s-a obisnuit sa se poarte nesocotit in diferitele imprejurari ale vietii, si sa nu se supuna dreptelor legi divine.
Cunoasterea a ceea ce tine de noi are o mare importanta atunci cand e vorba, fie de a judeca cu dreptate ceea ce nu tine de noi, fie de a veghea ca pornirea ce ne impinge catre ceea ce nu tine de noi sa nu rapeasca darul si virtutea libertatii noastre.
Ce ne spune, asadar, judecata intemeiata pe prudenta? Ne spune ca trebuie sa ne slujim de trup si de averi, atat timp cat le avem, CA SA NE INFRUMUSETAM SUFLETUL SI SA LA INTREBUINTAM NUMAI IN FOLOSUL VIRTUTII; si ca, atunci cand le pierdem, sa luam lucrurile asa cum sunt si sa dobandim pentru virtutile noastre insusirea de a fi mai presus de amaraciune.
Singurul mijloc de a ne pastra credinta fata de Zei si fata de dreapta masura impusa de DREPTATE este de a ne obisnui ratiunea sa se foloseasca cum se cuvine de toate imprejurarile, si sa opuna regulile PRUDENTEI la tot ce pare sa vina datorita intamplarii si dezordinii.
Noi nicicand nu am putea pastra virtutea, daca arta de a gandi drept n-ar exista in natura noastra rationala; niciodata nu ne-am putea supune rabdatori fiintelor superioare, daca le-am privi ca pe niste tirani nemilosi. Niciodata n-am fi putut sa tinem seama de cei langa care traim, si nici sa gasim mijlocul de a ne folosi cel mai bine trupul si averea, daca nu ne-am fi obisnuit sa ne purtam cu chibzuinta.

Atena
Admin

Numarul mesajelor : 197
Localizare : Terra
Reputatie : 8
Data de inscriere : 2008-12-01

Back to top Go down

,,CEL CARE SE RESPECTA PE SINE INSUSI DEVINE PROPRIUL SAU OCROTITOR"

Post by Atena on Fri Dec 04, 2009 7:12 pm

Iata cu cata usurinta savarsesc nenumarate nedreptati cei care folosesc orice mijloc pentru a fugi de moarte, sau cei orbiti de pofta de a-si pastra averile: ei hulesc, rostesc cuvinte grele impotriva zeilor, resping Providenta atunci cand se vad pe punctul de a pierde ceea ce nadajduiau prosteste sa pastreze, facand aproapelui lor tot felul de nedreptati si zbatandu-se sa adune doar pentru propriul folos bunurile tuturor! Iata cum se manifesta nefericirea celor care se lasa calauziti de pareri gresite; cel mai mare rau se afla in ei --- nedreptatea fata de semenii lor si infamia fata de fiintele superioare.
Insa omul ce se conduce dupa preceptele pe care le-am infatisat este crutat de aceste lucruri; intarit de o judecata cu adevarat intemeiata pe ratiune, el asteapta moartea cu barbatie si nu considera pierderea averii sale drept ceva de neindurat. El gaseste astfel, in datoria de a nu ravni la bunurile altuia, de a nu face rau nimanui si de a nu se folosi niciodata de altii, prilejul de a practica DREPTATEA.
Or, niciodata nu va putea sa respecte aceste porunci cel ce crede ca sufletul lui este muritor [ Pentru Hierocles, ca si pentru Platon de altfel, ideea de nemurire sta la baza tuturor virtutilor. Dar nemurirea sufletului nostru nu este numai cea de care sufletul nostru se va bucura DUPA moarte, ci o cuprinde de asemenea si pe cea pe care sufletul nostru a trait-o INAINTE de a fi venit sa locuiasca intr-un trup muritor. Sunt cele doua nemuriri care constituie eternitatea sufletului nostru.], si care, datorita acestui fapt, s-a invatat sa se conduca in viata fara regula si ratiune, negandindu-se vreodata la partea muritoare din noi care are nevoie de bogatii sau la partea din noi sortita sa practice virtutea. Caci numai acest discernamant ne poate da ravna si taria de a practica virtutea, si numai inflacararea divina care izvoraste din maximele: CUNOASTE-TE PE TINE INSUTI si RESPECTA-TE PE TINE INSUTI, ne poate duce la dobandirea adevaratelor bunuri.
Intr-adevar, toate datoriile noastre, precum si toate faptele si vorbele noastre, trebuie sa le masuram cu propria noastra demnitate. Or, indeplinindu-le fara sa ne plangem inseamna sa pazim DREPTATEA. Iata de ce virtutea aceasta este socotita cea mai importanta, caci ea este masura datoriilor noastre. FA DREPTATE, ni se mai spune, CU FAPTA SI CUVANTUL. Prin urmare, NICICAND NU VA TREBUI SA PRONUNTI VREUN BLESTEM, nici daca ti-ai pierdut bunurile, nici daca suferi amarnice chinuri, caci ar insemna sa INCALCI DREPTATEA PRIN CUVINTE. Pe de alta parte, NU VEI TANJI NICIODATA LA LA BUNURILE APROAPELUI TAU, NU VEI FACE NICIODATA PE CINEVA NEFERICIT, caci AR INSEMNA SA INCALCI DREPTATEA CU FAPTELE TALE.
Astfel, atat timp cat vom pazi DRETATEA, ne vom respecta intotdeauna indatoririle, atat fata de altii cat si fata de noi insine. Cel mai sigur mijloc de a face numai ce e drept, ne este dat de judecata condusa de PRUDENTA. De aceea preceptului: RESPECTA DREPTATEA i se adauga: NU TE PURTA IN NICI-O-MPREJURARE FARA SA GANDESTI, ca si cum DREPTATEA nu ar putea trai fara intelepciunea ceruta de PRUDENTA, caci
nu este cu adevarat drept decat numai ceea ce PRUDENTA a stabilit cu claritate. Aceasta ultima virtute nu face nimic fara sa judece; ea cerceteaza cu grija trupul si trebuintele lui. Si raportand toate lucrurile inferioare la virtute, ea isi exercita marele merit de a crea cea mai buna dispozitie a sufletului, prin care toate inclinatiile noastre sunt puse in buna randuiala.
Aceasta este, asadar, telul urmarit de versurile aratate: sa faca cunoscute cele patru virtuti de ordin practic, sa asigure mijlocul ca ele sa fie respectate intocmai, si sa pastreze in vorbe si fapte o veghe neincetata. Unul din aceste versuri indeamna la PRUDENTA, altul la CURAJ, iar al treilea la CUMPATARE. Cat despre cel ce le precede, el ne indeama sa practicam DREPTATEA de care tin toate celelalte virtuti. Versul: SI AFLA CA AVEREA ASA CUM SE CASTIGA, LA FEL SE RISIPESTE, a fost adaugat la celelalte pentru a ne face sa intelegem ca obisnuinta CUMPATARII are ca tovaras generozitatea, virtute ce guverneaza arta de a administra si cheltui averea noastra. Intr-adevar, doar atunci cand ratiunea ne conduce atat in strangerea cat si in cheltuirea averii, orice putinta de lacomie sau de risipa este dinainte inlaturata.
Toate aceste bune dispozitii purced, ca dintr-un izvor, din principalul RESPECTA-TE PE TINE INSUTI. Iar acest principiu se cuprinde in deviza: CUNOASTE-TE PE TINE INSUTI, care este temeiul tuturor faptelor noastre bune si tuturor cunostintelor noastre. Cum altfel vom putea sti ca trebuie sa ne infranam patimile si sa cunoastem ce exista cu adevarat? Fara aceasta porunca, ne-am afla intr-o mare incurcatura; caci n-am mai sti daca omului ii este cu putinta sa dobandeasca stiinta si virtutea si daca rezulta ceva folositor pentru el din aceasta. Din contra, nu pare ca omul bun este mai lipsit in viata prin faptul ca nu ia pe nedrept de unde nu trebuie sa ia, si ca nu cheltuieste cu dreapta masura ce trebuie cheltuit.

Atena
Admin

Numarul mesajelor : 197
Localizare : Terra
Reputatie : 8
Data de inscriere : 2008-12-01

Back to top Go down

,,CEL CARE SE RESPECTA PE SINE INSUSI DEVINE PROPRIUL SAU OCROTITOR"

Post by Atena on Fri Dec 04, 2009 8:17 pm

Cat priveste trupul, omul virtuos poate fi, mai mult ca orice altul, atins si chinuit, caci el nu-si da osteneala sa devina stapan sau sa linguseasca slugarnic pe cei puternici. Asadar, daca nu ar exista in noi nici o esenta careia sa-i fie de folos aceasta virtute, degeaba am dispretui demnitatile si averile. Iata pricina pentru care, cei ce cred ca sufletul nostru este muritor, mai degraba glumesc decat spun adevarul, atunci cand spun ca nu trebuie sa uitam de virtute.
Daca dupa moartea noastra n-ar mai ramane CEVA, ceva harazit prin natura lui sa fie incuniunarea virtutii si a adevarului, asa cum am spus ca era sufletul nostru rational, n-am mai avea nazuinta pura de lucruri cu adevarat frumoase. Simpla banuiala ca sufletul nostru ar putea fi muritor ar alunga zelul nostru pentru virtute si ne-ar impinge catre bucuriile trupesti, oricare ar fi acestea si prin orice mijloc ne-ar iesi in cale. De fapt, cum ar putea pretinde omul nesocotit, care crede ca sufletul nostru este muritor, ca nu trebuie sa dea totul trupului sau, acestui trup in care sufletul insusi este pastrat, caci, sustine el, sufletul prin el insusi nu este nimic, si ca el nu apare decat dintr-o anumita alcatuire a trupului? Cum si-ar putea abandona el trupul de dragul virtutii, daca ar gandi ca sufletul trebuie sa piara odata cu trupul, si ca aceasta virtute, pentru care induram moartea, nu exista nicaieri? Dar ar fi fost indeajuns aratat de oamenii desavarsiti ca sufletul este nemuritor, si ca el nu poate primi o podoaba mai mare deacat virtutea lui.
La fel cum nesocotirea propriei noastre esente ne impinge la cele mai mari rele, cunosterea de noi insine si dispretul fata de tot ce este nedemn de o natura rationala ne ajuta in tot sa gasim mijlocul fara gres de a ne respecta indatoririle, caci aceasta este masura la care trebuie raportate toate celelalte virtuti. Daca noi insine ne raportam la propria noastra esenta ca la o masura, vom putea afla oricand care este datoria noastra si vom putea trai dupa dreptate si in acord cu propria noastra esenta.
Tot ce face sufletul mai bun, tot ceea ce il conduce spre viata preafericita ceruta de insasi natura sa, intruchipeaza adevarata virtute si adevaratul bun al filozofiei. Din contra, tot cea ce nu urmareste decat bunastare exterioara, nu este decat o neinsemnata intruchipare, o umbra a adevaratelor frumuseti, cautand doar proslavirea multimii si punand toata grija sa, nu in a fi ci doar in a parea virtuos. [ Aici, Hierocles pare sa se fi inspirat din doua pasaje extrase din Platon; unul din Phaidon si celalalt din Republica. ,,Cat despre virtutile despartite de intelepciune, se spune in Phaidon, ele nu pot fi decat umbra desenata, o absoluta virtute de sclav, care nu poseda nimic adevarat sau sfant.]
Pe de alta parte, obisnuindu-ne sa folosim dreapta judecata, chiar si lucrurile ce par a fi rodul intamplarii, noi nu ne vom lasa nicicand amagiti, ci ne vom da seama de cauzele care au provocat aceste evenimente; in felul acesta, le vom rabda cu demnitate si nu-i vom mai invinui pe cei care ne au in grija [ Cei care ne au in grija sunt Geniile ceresti, numite de Hierocles - ZEII NEMURITORI si EROII GLORIFICATI. In cartea sa despre Providenta, acelasi autor ii numeste pazitori, judecatori divini pusi de Stapanul Divin sa aiba grija de noi.] si care, dand fiecaruia dupa cum merita, nu considera demni de o aceeasi soarta pe cei ce, intr-o viata anterioara, n-au trait la fel. Caci cum ar putea pazitorii Legii, care vor ca fiecare sa fie rasplatit dupa cum merita, sa trateze in mod egal pe cei ce nu sunt egali, si sa nu dea fiecaruia soarta cuvenita, soarta pe care omul venind in lume, si-o atrage dupa cum ii este harazit? [ Despre felul in care sufletele isi atrag soarta si isi aleg ele insele propriul Geniu, a se vedea Platon, Rep., X. ,,Nu geniul, spune hierofantul, este cel care va atrage soarta, ci voi sunteti cei care va alegeti propriul vostru geniu... Alegerea voastra este irevocabila, numai voi veti purta intreaga raspundere: Zeul este nevinovat". ]
Daca nu este adevarat ca Providenta da fiecaruia dupa cum merita, si ca sufletul nostru este nemuritor, este evident ca nu trebuie sa punem pe seama celui care ne guverneaza cauza nefericirii noastre. Aceasta responsabilitate fiind doar in sarcina noastra [ Noi suntem responsabili de tot ceea ce ne asteapta in aceasta viata, caci totul se intampla in virtutea unei alegeri facute de liberul nostru arbitru intr-o viata anterioara. ], inseamna ca mijlocul de a ne lecui suferintele se afla tot in noi. Gasind in noi insine cauzele unei astfel de stari de lucruri, vom incerca mai inatai, ca printr-o dreapta judecata sa micsoram amaraciunea a tot ce ni se intampla; si apoi, prin practicarea sfintelor metode si printr-o clara intelegere a ceea ce se petrece cu noi, ne vom inturna sufletul catre virtute, si vom sfarama tot ce este rau.
A suferi fara a cunoste cauzele suferintelor, si a nu intelege temeiul a tot ce se manifesta, este propriu doar omului obisnuit sa nu gandeasca. Este cu neputinta ca cel ce nu cauta sa descopere adevarata cauza a nenorocirilor sale sa nu invinuiasca fiintele superioare de acest lucru, zicand fie ca acestea nu exista, fie ca nu manifesta fata de noi o grija prea mare.
Astfel de pareri nu sporesc doar relele venite dintr-o viata anterioara, ci indeamna sufletul la desfranare; si
tinandu-l in uitarea adevaratelor cauze ale suferintei sale de aici, de pe pamant, ele il indeparteaza de vindecarea ce tine doar de vointa sa.

Atena
Admin

Numarul mesajelor : 197
Localizare : Terra
Reputatie : 8
Data de inscriere : 2008-12-01

Back to top Go down

Re: ,,CEL CARE SE RESPECTA PE SINE INSUSI DEVINE PROPRIUL SAU OCROTITOR"

Post by Vizitato on Fri Dec 04, 2009 9:22 pm

Da relele vin odata cu venirea noastra in lume, insotind soiritul, dar bonus in aceste vremuri primim zde mii de informatii negative ce ne maresc zestrea negativa .
Avea dreptate sfantul Pavel ...

Vizitato
Guest


Back to top Go down

Re: ,,CEL CARE SE RESPECTA PE SINE INSUSI DEVINE PROPRIUL SAU OCROTITOR"

Post by Sponsored content Today at 2:39 pm


Sponsored content


Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


 
Permissions in this forum:
You cannot reply to topics in this forum